Invitațiile pentru nuntă – Cum faci alegerea?

Care sunt criteriile pe care ar trebui să te bazezi când alegi modelul de invitații pentru nuntă?

În primul rând, este vorba de o doză mare de subiectivism, care reflectă gusturile fiecăruia, dar eu voi încerca să fac niște recomandări care țin de aspectele practice ale alegerii.

Așa cum vorbim despre lucruri confecționate manual, voi face abstracție de modelele care pot fi găsite în cataloage la agenții, în magazinele de papetărie etc.

Voi începe cu formatul (dimensiunea) invitației.

În dependență de volumul textului, dar și de design, puteți face o alegere pentru o invitație compactă (A6 sau 10×15), care se potrivește bine într-un plic standard (C6). Dacă se dorește ceva mai diferit, poate fi ales și formatul DL (aprox. 10×20 cm), care poate fi atât pliat, cât și simplu.

O  altă opțiune populară este 13x18cm, care este potrivită pentru plicurile i8. Datorită dimensiunilor sale. are un aspect mai elegant, mai impunător.

Probabil cel mai important pentru mine este însă hârtia pe care se tipărește invitația, precum  cea pentru plic.

În dependență de format și grafică, poate fi aleasă o hârtie mai subțire, ca de exemplu pentru invitațiile de tip scroll (sul) sau mai groasă pentru cele de tip carte.

De asemenea hârtia poate fi colorată, sidefată, texturată, reciclată etc. Fiecare din aceste tipuri având zeci de ramificații. Aici intervine subiectivismul despre care vorbeam anterior.

Noi încercăm să facem ceva deosebit, de aceea, pentru majoritatea invitațiilor noastre, folosim hârtie reciclată manual sau hârtie antichizată. Alternăm deseori plic din hârtie reciclată manual cu invitație antichizată sau simplă pentru a nu crește foarte mult costurile.

Cred că e foarte important ca invitația să fie reprezentativă. La fel cum ținuta de sărbătoare este aleasă conform anumitor criterii individuale, invitațiile trebuie să fie parte a evenimentului, începând de la text, design și până la modul de ”ambalare” sau prezentare.

În această ordine de idei, vorbim despre plicuri. Nu voi face referire la plicuri pentru bani (placecard), ci doar la plicul invitației.

La fel ca și invitația, poate fi din diferite tipuri de hârtie, diferite formate. Eu le voi clasifica așa cum le propunem noi în seturile de pe site.

Prima categorie sunt plicurile din comerț, care însoțesc o invitație lucrată manual. Este varianta cea mai econom, care arată drăguț atunci când este ales modelul de invitație potrivit.

Urmează plicurile confecționate manual din hârtie colorată/ sidefată din comerț. Aici latura de handmade este prezentă  și la plic, nu doar la invitație. În acest caz trebuie aleasă o hârtie care este potrivită pentru pliere, biguire.

Preferatele noastre sunt plicuri din hârtie reciclată manual sau din hârtie antichizată. Ele ne sunt cele mai dragi, pentru că depunem tot efortul și dăruirea pentru a le crea.

Vouă care vă plac?

Deshide Chat
1
Ai nevoie de ajutor?
KraftArt
Bună,
Cu ce te putem ajuta?